Alpha Bank a preluat complexul prin intermediul vehiculului AGI-RRE Participations 1 Limited, de la Convergence Development Limited și Saiyad Muzaffar Hussain, politician indian, care deține grupul Asmita.
„AGI-RRE a preluat ansamblul rezidențial în contul creanței, astfel că datoriile pe care AGI-RRE le avea de recuperat de la Asmita au fost convertite în acțiuni. Datoriile se ridică la circa 40 de milioane de euro”, a declarat pentru MEDIAFAX Remus Borza, partener coordonator al firmei Euro Insol, administratorul judiciar al complexului imobiliar.
El a menționat că în urma tranzacției, Asmita Gardens va ieși din insolvență, AGI-RRE fiind singurul creditor al complexului.
„În ianuarie-februarie anul viitor, Asmita va ieși din insolvență, iar banca va putea să vândă cele 250-260 de apartamente, disponibile la vânzare în complex, la valoarea de piață, fără nicio presiune”, a explicat Borza.
Asmita Gardens, amplasat în apropierea intersecției dintre Calea Văcărești și Splaiul Unirii, cuprinde 7 blocuri turn cu până la 25 etaje, 800 de locuri de parcare și alte facilități și reprezintă unul dintre cele mai mare ansambluri rezidențiale din Romania, atât ca valoare a proiectului, cât și ca număr de apartamente.
În 7 noiembrie 2011 ansamblul a intrat în insolvență, la cererea creditorului majoritar Alpha Bank, care are o expunere de circa 80 milioane de euro.
Dezvoltatorii au luat în anul 2006 un credit de la Alpha Bank pentru construcția proiectului și o facilitate de tip revolving pentru finanțarea TVA aferentă proiectului. În anul 2011, Alpha Bank a cesionat drepturile de garanție și creanță derivate din contractele de credit și de facilitatea de credit că AGI-RRE, parte a grupului financiar elen.
În urma operațiunii, creditorul va deține 99,996% din complex, iar foștii acționari câte 0,002%.
Alpha Bank nu este la prima mișcare de acest gen, banca preluând prin mai multe vehicule de investiții și alte proiecte imobiliare, printre care ansamblurile de locuințe Doamna Ghica Plaza și Blue Tower, ambele din cartierul Colentina din București sau parcul logistic MLP Bucharest Sud, situat în Popești-Leordeni, județul Ilfov.